Suprarenalele sunt două glande de mici dimensiuni, cântărind cca 5 grame fiecare, situate ca o „căciuliță” în porțiunea superioară a rinichilor și acoperite de grăsimea perirenală.
Rolul lor în organism este foarte important, suprarenalele secretând o serie de hormoni unii chiar cu rol vital.
Glanda are două porțiuni: una centrală, numită medulosuprarenală ce secretă catecolamine (adrenalina și noradrenalina) și alta periferică numită corticosuprarenală, cu trei subzone ce secretă mineralocorticoizi, glucocorticoizi (cortizol) respectiv hormoni sexuali.
Sigur că nu este scopul acestui site de a discuta în amănunt vasta și complicata fiziologie a glandelor suprarenale. Mă voi referi pe scurt la cele mai frecvente afecțiuni ale glandei suprarenale ce pot beneficia de tratament chirurgical.
Feocromocitomul este o tumoră de cele mai multe ori benignă (90% din cazuri) plecată din porțiunea centrală a glandei (medulosuprarenală) ce secretă mediatori ai sistemului nervos simpatic numite catecolamine- noradrenalină și adrenalină.
Toți cunoaștem semnificația expresiei “adrenalina la cote maxime” și plecând de aici am să vă spun că în feocromocitom tocmai acest lucru se întâmplă: tumora secretă cantități foarte mari de noradrenalină și adrenalină cu efecte extreme de periculoase pentru organism.
Feocromocitomul nu este foarte frecvent ( sub 10 cazuri la un milion de locuitori!), apare la orice vârstă dar cu precădere între 40-60 de ani și are o statistică ușor de reținut: 10% din cazuri apar la copii, 10% este bilateral, 10% este malign, 10% este extrasuprarenalian ( apare în paraganglioni simpatici, periaortici, pericarotidieni).
Unul din patru cazuri de feocromocitom este ereditar adică moștenit genetic, cunoscându-se și genele implicate în apariția afecțiunii. Boala face parte și din categoria neoplaziilor endocrine multiple (NEM 2A, NEM 2B), alături de alte afecțiuni- adenoamele paratiroidiene, neurofibromatoza, cancerul tiroidian medular,etc.
Ce simptome apar și cum se stabilește diagnosticul?
În mod caracteristic feocromocitomul se manifestă prin creșterea tensiunii arteriale sistolice și diastolice la valori uneori foarte mari, survenită nu de puține ori sub forma unor crize hipertensive brusc instalate și însoțite de roșeața feței, cefalee, transpirații, palpitații, anxietate până la atacuri de panică, etc. Crizele durează variabil ( 15-60 minute) și se pot repeta chiar de mai multe ori pe săptămână. Ele sunt declanșate de modificarea poziției, masajul abdomenului, emoții sau stress, anumite excitante (nicotina) dar și alimente bogate în tiramină (bere, vin, brânză).
De cele mai multe ori există un fond hipertensiv permanent ce nu răspunde la tratamentul obișnuit, pe acest fond survenind crizele de hipertensiune extremă. Ridicarea în picioare determină uneori căderea tensiunii arteriale (hipotensiune ortostatică).
Există feocromocitoame fără hipertensiune arterială (15% din cazuri) acestea fiind descoperite de cele mai multe ori accidental- de exemplu o ecografie pentru o cu totul altă suspiciune diagnostică.
Alte simptome descrise sunt tulburările de vedere, grețuri, vărsături, tremor al mâinilor, constipație. La persoanele vârstnice boala este sugerată de asocierea hipertensiunii cu pierderea în greutate.
Diagnosticul este sugerat de simptomatologia descrisă și confirmat prin anumite teste de laborator și examinări imagistice.
Laboratorul poate evidenția creșterea valorilor catecolaminelor în sânge sau determină nivelul produșilor lor de degradare în urină (metanefrine urinare).
Examinările imagistice utilizate frecvent pentru localizarea tumorii sunt ecografia, tomografia, rezonanța magnetică.
Ce posibilități de tratament există?
Feocromocitomul netratat prezintă toate riscurile de complicații ale hipertensiunii arteriale: accident vascular cerebral (mai ales în crize!!), cardiopatie ischemică și infarct miocardic, insuficiență cardiacă, moarte subită, insuficiență renală, demență, etc.
Tratamentul constă din îndepărtarea chirurgicală a tumorii.
Operația se numește suprarenalectomie și se poate efectua pe cale clasică sau laparoscopică. Alegerea uneia sau alteia depinde de mai mulți factori; operația laparoscopică este preferată dar tumorile mari, abdomenul operat anterior, anumite co-afecțiuni cardiace sau pulmonare o pot contraindica.
Ce trebuie știut este faptul că această operație necesită o atentă pregătire preoperatorie și o muncă de echipă între pacient- anestezist- chirurg. Se instituie un control strict al tensiunii arteriale sub un tratament de blocare a catecolaminelor în exces cu fenoxibenzamină și propranolol. Pacientul nu se va opera până când sub acest tratament valorile tensiunii și frecvenței cardiace nu se normalizează.
Suprarenalectomia laparoscopică s-a impus în ultimii ani datorită avantajelor incontestabile- incizii mici, dureri postoperatorii reduse, spitalizare redusă,etc. Indicațiile acestui abord se referă la tumori suprarenale de dimensiuni acceptabile ( până la 10-12 cm), fără suspiciune de malignitate, eventual bilaterale. Calea transperitoneală este cel mai frecvent utilizată deși există chirurgi ce abordează aceste tumori și retroperitoneoscopic.
Complicațiile postoperatorii ce se pot întâlni sunt în mare parte comune abordului clasic și laparoscopic:
- hemoragia – apare în primele ore postoperator și poate necesita reintervenție de hemostază
- ileusul prelungit (ocluzia intestinală postoperatorie)- de cele mai multe ori cedează la măsuri terapeutice conservatoare
- hipotensiune postoperatorie severă până la colaps- este o complicație hemodinamică serioasă ce necesită reanimare și tratament specific.
- recidiva afecțiunii este rară.
Sindromul Cushing (hipercorticismul) este caracterizat prin prezența unor cantități crescute de cortizol în sânge.
Cortizolul este secretat de corticosuprarenală și are multiple funcții în organism- determină creșterea glicemiei, scade răspunsul imun ( de aceea se administrează în astmul alergic), intervine în metabolismul proteinelor și lipidelor, al apei și ionilor din organism,etc.
Afecțiunea este rară iar cauzele sunt numeroase:
- iatrogene, adică prin administrarea unor tratamente cu glucocorticoizi în doze mari și pe perioade prelungite (astmatici, reumatici, transplantați, etc); este cea mai frecventă cauză.
- tumori benigne ale hipofizei (adenoame) ce produc în exces o substanță (ACTH) stimulantă a secreției de cortizol din suprarenală. Aceste adenoame hipofizare definesc boala Cushing.
- tumori benigne ale suprarenalelor (adenoame).
- sindromul Cushing paraneoplazic, întâlnit în anumite tumori benigne sau maligne ce secretă hormonul hipofizar ACTH stimulator al secreției de cortizol ( pulmonare rar pancreatice).
Simptomele cele mai frecvent întâlnite sunt:
- creșterea în greutate, cu interesarea în primul rând a feței (fața în lună plină) și trunchiului, mai puțin a membrelor (aspect de portocală pe scobitoare); este cel mai frecvent semn
- modificări tegumentare, cu piele friabilă, vergeturi (striuri), acnee
- modificări osteoarticulare, cu slăbiciune și atrofie musculară, eventual fracturi patologice
- modificări sexuale, cu tulburări ale ciclului și hirsutism la femei (pilozitate tip masculin), disfuncții erectile la bărbați
- hiperglicemie, hipertensiune arterială
Diagnosticul este confirmat prin teste de laborator ( măsurarea cortizolului în sânge , urină) și prin examinări imagistice (CT, RMN,etc).
Tratamentul sindromului Cushing este particular formei etiologice; în cazul adenoamelor suprarenale se indică suprarenalectomia clasică sau laparoscopică.
Sindromul Conn (hiperaldosteronismul primar), este caracterizat prin secreția unor cantități crescute de aldosteron.
Aldosteronul este un mineralocorticoid secretat de corticosuprarenală iar funcția sa este de a reține sodiul (și implicit apa) și a elimina potasiul din organism.
Cauzele acestui sindrom sunt numeroase dar trebuie reținut că în majoritatea cazurilor ( peste 95%) afecțiunea este determinată fie de un adenom unilateral al glandei suprarenale fie de o hiperplazie bilaterală a acestora.
Tratamentul este particular formei etiologice; adenoamele suprarenale beneficiază de tratament chirurgical (suprarenalectomie).
