Boala hemoroidală sau hemoroizii sunt dilatații varicoase ale venelor hemoroidale din porțiunea mijlocie și superioară a canalului regiunea anală.
Boala se manifestă prin sângerări anale cu sânge roșu ce acompaniază sau urmează scaunului, dureri anale, pusee inflamatorii hemoroidale, prolaps-adică ieșirea hemoroizilor în afara anusului, tromboze- adică apariția cheagurilor la nivelul pachetelor hemoroidale.
Factorii de risc în apariția bolii sunt:
- constipația
- sarcina
- sedentarismul și profesiile sedentare (statul mult pe scaun): atenție șoferi, secretare, …
- statul prelungit în picioare
- ereditatea
Diagnosticul afecțiunii nu ridică de obicei probleme, o eventuală rectoscopie sau rectosigmoidoscopie elucidând cazurile incerte.
Boala hemoroidală cunoaște 4 stadii, clasificarea ținând cont de aspectul clinic:
Gradul 1: prezența simptomelor fără exteriorizarea hemoroizilor; diagnosticul este rectoscopic
Gradul 2: se adaugă exteriorizarea hemoroizilor la scaun cu reducere spontană
Gradul 3: reducerea nu mai este spontană ci doar manuală
Gradul 4: prolapsul hemoroidal este permanent și nereductibil
Cum tratăm boala hemoroidală?
Patologia hemoroidală este frecventă în populația generală însă doar 10-15% din pacienți ajung la intervenție chirurgicală.
Regula esențială pentru evitarea bolii și operației este prevenția, prin combaterea factorilor de risc. Cea mai importantă măsură este combaterea constipației ; în acest sens se recomandă o alimentație bogată în fibre (legume verzi), consumul de apă, sportul, etc.
Medicația este simptomatică și aduce beneficii în stadiile inițiale de boală (1și 2); se recomandă băi de șezut cu ceai de mușețel, venotonice, antiinflamatoare, supozitoare și creme.
Eșecul tratamentului conservator, hemoroizii în stadiul 3 și/sau 4, complicațiile bolii se tratează cirurgical.
Ce soluții chirurgicale există?
Chirurgia hemoroizilor a evoluat foarte mult în ultimele decenii prin apariția unor noi metode moderne de tratament care toate au ca deziderat o evoluție mai rapidă spre vindecare și suferințe mai reduse pentru pacient. Voi discuta mai întâi despre tehnica clasică chirurgicală și apoi despre alte metode terapeutice.
Hemoroidectomia sau operația Milligan- Morgana fost introdusă în practica chirurgicală încă din 1937. Practic intervenția constă din rezecția celor trei pachete hemoroidale (pentru că trei sunt de obicei) și ligatura cu fir resorbabil a vaselor hemoroidale. Rămân trei plăgi „crude” separate de trei punți cutaneo-mucoase ce asigură cicatrizarea naturală în 4-6 săptămâni. Operația este bine tolerată, cu rezultate bune și durabile, păstrându-și categoric indicația mai ales în formele avansate de boală. Complicațiile sunt rare și se referă la eventuale hemoragii în postoperator, o trecătoare incontinență pentru gaze.
Hemoroidopexia sau intervenția de LONGO, apărută în 1998, constă din reintegrarea și fixarea hemoroizilor interni în canalul anal, asociată cu dezarterializarea acestora. Practic se rezecă un inel din mucoasa anală de desupra pachetelor hemoroidale urmată de o agrafare muco-mucoasă. Nu rămîn plăgi crude anale, durerile postoperatorii sunt reduse, evoluția spre vindecare rapidă. Nu tratează decât hemoroizii interni. Nu s-a impus datorită unor complicații rare dar serioase- stenoză anală, hemoragie prelungită postoperator.„
Tehnica Hal- Doppler RAR, folosește Doppler-ul pentru a evidenția artera hemoroidală, pe care o transfixiază- ligaturează chirurgical. În felul acesta hemoroizii se reduc în dimensiune până la dispariție.
Ligaturile elastice, metode ingenioase ce ștrangulează pachetul hemoroidal….
Ce complicații pot apărea după chirurgia hemoroizilor?
Complicațiile sunt rare:
- hemoragia- poate surveni imediat postoperator (câteva ore), rareori necesitând o reintervenție de hemostază (1,5-2% din cazuri). Uneori persistă o mică sângerare, mai ales la scaun, până la cicatrizarea completă ce survine în câteva săptămâni de la operație (2-3).
- infecția- apare rar și se previne cu tratament antibiotic.
- incontinența anală- este rară și apare doar după o sfinceterectomie pentru o fisură anală asociată. De cele mai multe ori este limitată la o incontinență pentru gaze și este rapid trecătoare.
- stenoza anală- este tot o complicație rară (4-5%). Poate fi prevenită prin tactul rectal postoperator realizat cu ocazia controalelor ambulatorii, de o manieră sistematică în prima lună după operație.
- recidiva- apare la mai puțin de 1 % din cazuri, mai ales la pacienții cu hemoroizi voluminoși, circumferențiali.
Îngrijirile postoperatorii se referă la:
- administrarea antibioticului profilactic
- tratamentul antialgic (contra durerii) și antiinflamator
- laxative, pentru a facilita primele scaune până la cicatrizarea completă
- băi de șezut
- controlul postoperator și tușeul rectal pentru combaterea unei stenoze anale.
Fisura anală
Am ales să descriu aici această afecțiune perianală datorită frecventei ei asocieri cu boala hemoroidală.
Fisura anală este prototipul bolii aparent neînsemnate a cărei neglijare poate avea consecințe invalidante pentru bolnav. Este o afecțiune relativ frecventă, fiind al doilea motiv de consultație în proctologie, după boala hemoroidală.
Practic este o ulcerație mucoasă acută sau cronică, localizată oarecum tipic la nivelul cicumferinței anusului, însoțită de o hipertonie sfincteriană majoră (contractura sfincterului anal).
Pacientul este chinuit de dureri intense la scaun (defecație) ce pot dura minute sau ore, având caracter de arsură și provocând de cele mai multe ori o constipație reflexă. Examenul local evidențiază o puternică contractură sfincteriană și durere intensă ce nu permite examinarea prin tușeu rectal. În evoluție boala se cronicizează, pacientul devine un chinuit de actul defecației, pe care îl evită de teama durerilor. Literatura descrie cazuri de bolnavi cu o adevărată psihoză legată de acestă boală.
Evoluția unei fisuri acute poate fi spre cicatrizare spontană sau sub tratament medicamentos, în 4-8 săptămâni. Boala însă recidivează în 20-30% din cazuri iar cicatrizările ulterioare sunt mai dificile și doar parțiale; fisura se cronicizează.
Tratamentul chirurgical constă din realizarea unei sfincterotomii interne, practic o secționare a musculaturii sfincteriene ce relaxează zona și permite o cicatrizare corectă și definitivă. Rezultatul postoperator este spectaculos mai ales pentru un pacient chinuit demult de boală. Anestezia este regională (rahidiana) iar operația durează 15 minute. Este necesară o pregătire preoperatorie prin purgație (clismă) și regim fără reziduri.
Neplăcerile postoperatorii pot fi legate de durerile locale ce răspund la antialgice comune, micile sângerări locale până la cicatrizarea definitivă, care survine în general după 6-8 săptămâni de la operație.