Reprezintă localizarea bolii canceroase la nivelul stomacului. Marea majoritate a cancerelor gastrice sunt adenocarcinoame, plecate din glandele stomacului; alte forme histologice sunt limfoamele, carcinoidele, tumorile stromale gastrice.
Ce este un factor de risc?
Un factor de risc este un element care poate creşte şansa unei persoane de a dezvolta boala, fără însă a o provoca în mod direct.
Factori de risc recunoscuți în apariția cancerului de stomac sunt:
- ereditatea, istoricul familial de cancer în special gastric
- alimentele afumate sau arse
- dieta săracă în fructe și vegetale
- fumatul, alcoolul
- infecția cu Helycobacter, polipii gastrici, gastrita atrofică, anemia pernicioasă.
Ce simptome produce boala și cum se stabilește diagnosticul?
Simptomatologia cancerului de stomac nu este deloc specifică, mult timp afecțiunea rămânând tăcută, fără acuze. Pe parcursul evoluției pacientul se poate plânge de senzații de balonare, prea plin după mese, eventual grețuri și chiar vărsături. Apare o oarecare indigestie și chiar repulsie față de anumite alimente pe care le tolera mai demult (de exemplu carnea). Bolnavul slăbește evident în scurt timp, este lipsit de chef și permanent obosit. Toate aceste simptome apărute după 50 de ani, la un pacient cu factorii de risc menționați trebuie să atragă atenția asupra unui posibil cancer gastric.
Diagnosticul se stabilește cu ajutorul unei endoscopii (gastroscopii) ce permite vizualizarea directă a leziunii și prelevarea unei/unor biopsii. Alte investigații utile sunt:
- ecografia abdominală, CT toraco-abdominal – evidențiază extensii tumorale la nivelul ficatului, plămânilor,etc
- basajul baritat gastric, puțin utilizat azi
- alte investigații de excepție- RMN, PET-scan.
Ce posibilități de tratament există ?
Cancerul gastric necesită o abordare terapeutică multidisciplinară dar tratamentul chirurgical reprezintă cheia succesului terapeutic. Iată pe scurt soluțiile terapeutice:
- Chirurgia – are ca scop îndepărtarea tumorii în limite de siguranță, împreună cu ganglionii limfatici din jurul stomacului. Este vorba despre o operație oncologică ce va îndepărta în întregime sau aproape în întregime stomacul, eventual și alte organe vecine invadate (ficat, colon, etc) împreună cu stațiile limfatice eferente. Vorbim în aceste situații despre o chirugie cu intenție de radicalitate oncologică ce aduce speranța unei evoluții favorabile; uneori însă tumora este extinsă, invadantă și atunci chirurgia rămâne paliativă, având scopul de a ușura evoluția bolii (nu de a vindeca!) și de a pune la adăpost pacientul de complicațiile evolutive grave (sângerare, perforație, ocluzie înaltă,etc).
- Radioterapia – tumorile gastrice maligne au un răspuns redus la radioterapie, avantajul acestui tratament oncologic fiind doar o uşoară îmbunătăţire a supravieţuirii.
- Chimioterapia – spre deosebire de radioterapie şi chirurgie este un tratament sistemic, ceea ce înseamnă că subtanţele sunt administrate intravenos şi accţionează asupra celulelor canceroase împiedicând creşterea şi multiplicarea lor. În ce priveşte cancerul gastric este folosită în două moduri: poate fi administrată înaintea intervenţiei chirurgicale (chimioterapie neoadjuvantă) în vederea micşorării formaţiunii tumorale sau postoperator (chimioterapie adjuvantă), pentru a distruge eventualele celulele tumorale rămase în organism. De asemenea tot chimioterapia este folosită pentru a trata cancerul recurent (care revine după tratament iniţial) sau metastatic (care s-a răspândit). Efectele secundare ale tratamentului oncologic (radioterapie, chimioterapie) depind de individ şi de doza administrată.
- Alte terapii:
– biologice, cu anticorpi monoclonali
– genice
– vaccinuri împotriva cancerului.
Uneori aceste tratamente pot fi combinate pentru a trata cancerul de stomac. Oncologul va recomanda un plan de tratament pentru fiecare caz în parte.