Considerată dintotdeauna un „frate mai mic” al chirurgiei rectale, chirurgia anusului și canalului anal este departe de a fi așa ceva. Paradoxul vine tocmai din modul în care ne raportăm la această chirurgie, atât bolnavul cât și chirurgul. Un pacient care neglijează un abces sau o  fistulă perianală ce ar putea fi rezolvată la timp printr-un gest chirurgical simplu se va trezi în situația unei complicații mult mai chinuitoare și dificil de rezolvat. Pe de altă parte această operație „minoră” realizată fără indicație sau cu o tehnică aproximativă poate determina suferințe suplimentare, recidive repetate iar în cazuri extreme infirmități grave ( incontinență anală definitivă).

Proctologia chirurgicală a făcut mari progrese în ultimele decenii, prin apariția diverselor tehnici oarecum minim invazive ce evită disecțiile extensive ale regiunii anale și reduc în consecință suferințele postoperatorii.

În ceea ce privește anestezia în chirurgia anusului și canalului anal, în cele mai multe cazuri se folosește rahidiana joasă, care asigură atât analgezia cât și relaxarea sfincteriană necesară.